Diary

În urmă a fost greu, înainte va fi bine

“Văd în fiecare zi, la atelierele pe care le țin, adulți care se zbat să se vindece și să depășească constrângerile rănilor din propria copilărie. Credeți că aceste persoane au avut părinți răi? Nu. Ca majoritatea dintre noi, au avut părinți buni care erau limitați de modul în care au fost crescuți ei înșiși, care uitau adesea că nu cresc flori, ci copii sau care, pur și simplu, nu au avut niciodată ocazia de a învăța cum să devină părinți mai buni.” (Dr. Laura Markham, Părinți liniștiți, copii fericiți)

Așa mă uit și eu acum la mama, dar invers. Eu am cunoscut palma, cuvintele grele, bătătorul de covoare, trasul de urechi și multe altele asemenea. Eram obraznică, răstălmăceam cuvintele, băteam copiii (inclusiv băieți), am spart tabla prin clasa a întâia și tot așa. Poate de aici și stările ei vizavi de prostiile mele. Ei, acum, ea este cea calmă dintre noi două în ceea ce privește relația cu Patrick. Cu toate astea, pentru mine a fost, este și va fi cea mai bună mamă din lume. Toată viața a luptat împotriva curenților pentru mine și a dat tot ce a putut ca să-mi fie mie bine. Multe operații, divorțul de tatăl meu, lipsa acestuia pentru câțiva ani buni într-o perioadă oarecum critică din viața mea, însă nimic nu a făcut-o să fie mai puțin puternică decât este acum. E, are momente când uită, efectiv uită că este puternică și devine foarte sensibilă, iar când spun sensibilă, mă refer la faptul că, dacă nu faci un lucru așa cum vrea ea, în unele cazuri își ia jucăriile și pleacă.

Rănile mele vechi din copilărie persistă, s-au cicatrizat, dar asta nu mă face decât să lupt să fiu o variantă (și) mai bună a mamei mele.

Pe cât de agitată sunt acum și pe cât de repede mă enervez pe cel mic, pe atât de calmă și conectată (sunt sigură că) voi fi atunci când va începe să vorbească. Sunt absolut convinsă că accesele mele de furie nu sunt determinate de comportamentul copilului, ci pleacă din interiorul meu.

“Fiecare dintre noi are datoria de a-și analiza în mod conștient rănile – unele mai mici, altele mai dureroase(…). De fiecare dată când copiii ne enervează, nu fac decât să ne arate cu degetul problemele nerezolvate din copilăria noastră.” (Dr. Laura Merkham, Părinți liniștiți, copii fericiți)

Atunci când țip la Patrick sau îi dau o palmă la fund (ceea ce regret enorm încă din prima secundă), nu fac altceva decât să readuc în prezent ce am trăit eu în copilărie. Deși eram un copil cu rezultate bune la școală, mama nu înceta să țipe la mine sau să mă certe atunci când făceam o prostie. Cu toate astea, eram ferm convinsă că intențiile ei erau cele mai bune. Îmi arăta mereu că este acolo pentru mine (de exemplu, nu mă certa în fața altui părinte la școală) și asta m-a făcut să nu mă îndepărtez și să nu mă feresc.

P.S. Dragă mamă, aceste rânduri sunt, în mare parte, despre cât de bună ai fost, eşti şi, cu siguranţă, vei mai fi tot restul vieţii. Nu este un motiv să te superi pe mine, ci este un motiv să realizezi cât de recunoscătoare îţi sunt pentru puterea pe care o am eu azi. Dacă nu ai fi fost în copilăria mea aşa cum am povestit mai sus, cel mai probabil că acum eram o sensibilă şi jumătate şi la 7 ani nu mi-ai mai fi pus cheia de gât ca să străbat Bucureştiul de la un cap la altul. Te iubesc!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s