Diary

Când te ține prezentul de mână, iar tu ești cu capul în viitor

"În trecut, aveam obiceiul să iau foarte repede decizii în privința bărbaților. Întotdeauna m-am îndrăgostit repede și fără să mă gândesc la riscuri. Am tendința să văd partea bună a fiecărui bărbat, ba mai mult, să presupun că toți sunt capabili emoțional să-și atingă potențialul maxim. M-am îndrăgostit de mai multe ori decât vreau să… Continue reading Când te ține prezentul de mână, iar tu ești cu capul în viitor

Diary

În urmă a fost greu, înainte va fi bine

"Văd în fiecare zi, la atelierele pe care le țin, adulți care se zbat să se vindece și să depășească constrângerile rănilor din propria copilărie. Credeți că aceste persoane au avut părinți răi? Nu. Ca majoritatea dintre noi, au avut părinți buni care erau limitați de modul în care au fost crescuți ei înșiși, care… Continue reading În urmă a fost greu, înainte va fi bine